Serviciile Prowest

Noi, cei de la Prowest, suntem unul dintre producătorii de top din România în materie de blaturi din quartz. De aceea, la noi veți avea întotdeauna garanția unor servicii complete și de calitate, astfel încât achiziția unui blat de bucătărie din quartz să fie ușoară, plăcută și sigură.

Indiferent de motivul pentru care ne veți contacta, puteți fi siguri că echipa noastră vă va îndruma pe tot parcursul procesului de achiziție și după aceea.

Consultanță de specialitate

Consultanța în alegerea unui blat de cuarț este primul și cel mai important pas. Odată ce ați intrat în showroom-ul nostru, vă vom îndruma și acorda toate lămuririle necesare pentru a alege tipul potrivit de blat care să completeze bucătăria d-voastră. Totodată, dacă ați ales să apelați la serviciile unui arhitect sau designer de interior, vă asigurăm că putem colabora cu deschidere către specificațiile dorite, indiferent de complexitate.

Procesul decurge foarte simplu. Vă vom ajuta să alegeți nuanța dorită, tipul de cant și profil care să se potrivească perfect cu designul existent sau dorit de dumneavoastră. De asemenea, vă vom ajuta să definitivați schița blatului (cu elementele constructive, instalațiile și electrocasnicele necesare), dar și placările necesare pentru pereți, în cazul în care alegeți această variantă. Dacă nu puteți ajunge în showroom-ul nostru sau al partenerilor noștri, colegii noștri vă pot oferi toate informațiile necesare și telefonic sau prin e-mail.

Dacă nu sunteți foarte hotărâți în privința modelului ales, vă vom oferi cu plăcere toate informațiile necesare, prezentându-vă în mod simplu și onest avantajele și dezavantajele specifice, în funcție de spațiul în care amplasați blatul de quartz, modul în care plănuiți să îl utilizați sau orice alte cerințe pe care le puteți avea. Totodată, vă vom instrui cu privire la următorii pași de parcurs, astfel încât, la finalul achiziției unui blat de quartz de la Prowest, să vă numărați printre clienții care au doar cuvinte de laudă la adresa noastră.

Indiferent dacă achiziția blatului dorit se face de la noi sau nu, apelați cu încredere la Prowest, deoarece veți rămâne cu un plus de valoare și informare relevantă, care vă vor fi de folos în momentul potrivit.

Măsurători de precizie

Măsurarea exactă a mobilierului de bucătărie, cât și al spațiului în care se încadrează, înainte de execuția blatului, este esențială în crearea produsului final, deoarece acum se vor stabili:

  • Lățimea exactă a blatului, în funcție de poziționarea mobilei și în funcție de pereții încăperii
  • Poziționarea exactă a decupajelor pentru chiuvetă, plită, baterie, eventuale prize încorporate sau alte elemente
  • Poziționarea îmbinării între piesele blatului, astfel încât aceasta să fie minim vizibilă, acesta fiind, de altfel, unul dintre atuurile noastre
  • Celelalte detalii constructive (glafuri sau măști), în funcție de amplasarea mobilei.

Echipa noastră va stabili data și ora pentru programarea etapei de măsurare a dimensiunilor blatului, în funcție de disponibilitatea dvs. Vă rugăm să aveți însă în vedere următoarele cerințe, deoarece sunt importante pentru evitarea apariției unor probleme ulterioare:

  • Beneficiarul final sau împuternicitul acestuia trebuie să fie prezent la fața locului
  • Pereții adiacenți trebuie să fie complet finisați, cu toate elementele constructive finalizate înainte de efectuarea măsurătorilor
  • Mobila trebuie să fie deja montată și așezată în poziția finală. Important, poziția mobilei nu se va mai modifica după efectuarea măsurătorilor pentru blat
  • Instalațiile sanitare și electrice trebuie să fie deja montate

Rețineți și acordați importanță aspectelor etapei de măsurare, pentru că doar astfel veți fi 100% siguri că blatul dorit și planificat în etapa de consultanță va fi și cel de care vă veți bucura foarte mulți ani de acum înainte.

Execuție de calitate

Fiecare produs sau blat de quartz executat de Prowest este unic și se realizează pe comandă. Operațiunile de tăiere, decupare și șlefuire a blaturilor de cuarț se fac prin prelucrare cu apă, folosind echipamente de profilat și freze speciale. Cel mai mare avantaj al șlefuirii blatului cu apă obținerea unui luciu de calitate pentru cant. Acest luciu se va păstra la fel de frumos ca și suprafața blatului timp de zeci de ani de folosire.

Un alt avantaj important al acestor prelucrări cu apă stă atât în faptul că nu stresează materialul (ceea ce reduce riscul apariției de microfisuri ce se pot mări în timp), cât și în faptul că respectă mediul, deoarece nu produc praf și poluare.

Diferența dintre Prowest și alți competitori stă însă și în diversitatea profilelor de cant pe care le putem executa. Având atât echipamentele de frezare necesare, cât și experiența echipei, putem pune la dispoziția clienților noștri cea mai variată gamă de profile de blaturi din quartz din România. Astfel, în momentul de față deținem în portofoliu nu mai puțin de 15 tipuri diferite de profil de cant, compatibile cu toate variantele de design de mobilier de bucătărie. Putem executa, de asemenea, atât decupaje interioare cu profilare, pentru amplasarea chiuvetei sub blat, cât și lavoare executate din însuși materialul blatului, cuarțul compozit.

Livrare în siguranță

Prowest poate livra blaturi de bucătărie din quartz compozit oriunde în țară. Fiecare dintre blaturile de quartz finalizate de Prowest este pregătit și ambalat cu atenție pentru livrare. Fiind piese masive, ce pot depăși în unele cazuri 100 kg, blaturile sunt livrate și manevrate corespunzător de echipa noastră.

Montaj profesional

Montajul blatului din quartz este ultima etapă, esențială în procesul de achiziție. Spre deosebire de blaturile low-end, din pal melaminat, de exemplu, blaturile din piatră, precum cele din quartz necesită operațiuni mult mai complexe și foarte multă atenție în manipularea și montajul pieselor, având în vedere dimensiunile și greutatea deseori foarte mari ale acestora.

Tot în cadrul montajului se realizează și operațiunea de îmbinare, dacă este cazul. Este bine de știut că îmbinările dintre piesele blaturilor de piatră, inclusiv quartz, sunt vizibile. Cât de vizibile? Depinde foarte mult de măiestria și profesionalismul celor care le execută.

Atuul echipei noastre este echipamentul special, unic în România, pe care îl utilizăm pentru obținerea unor îmbinări de calitate. Tehnica de pregătire a masticului pentru îmbinare, expertiza colegilor noștri și echipamentul special de îmbinare asigură alinierea optima a plăcilor de quartz astfel încât potrivirea să fie cât mai de precizie, iar îmbinarea să devină foarte puțin vizibilă.

Pentru succesul operațiunii de montaj, vă rugăm să țineți cont de următoarele aspecte:

  • Persoana care a fost prezentă la măsurători și care a stabilit cerințele constructive (beneficiarul final sau împuternicitul acestuia) trebuie să fie prezentă la montaj
  • Mobila trebuie să fi rămas definitiv în poziția exactă în care s-a aflat la momentul efectuării măsurătorilor, pentru a asigura precizia montajului. Nu mai trebuie efectuate ajustări după măsurătoare.
  • Instalațiile electrice și sanitare trebuie să fie deja executate.
  • Încăperea în care se efectuează montajul trebuie să fie liberă de alte materiale de construcții sau elemente ce pot împiedica buna desfășurare a montajului, în condiții de siguranță, având în vedere că se lucrează cu piese foarte grele și de dimensiuni mari.
  • Orice lucrare ulterioară de finisaj a zonei adiacente mobilierului, respectiv blatului de bucătărie din cuarț trebuie făcută cu maximă atenție, pentru a evita orice posibilă deteriorare a acestuia (evitați urcarea persoanelor pe blat, sau modificarea poziției picioarelor mobilei - îmbinările pot ceda sau pot apărea fisuri).

 

Servicii post garanție

Fiecare blat de quartz produs de Prowest are o garanție de 5 ani, cu condiția respectării instrucțiunilor de folosire.m Durata medie de viață a unui blat de bucătărie din cuarț este de peste 25 de ani. Atât în perioada garației, cât și după aceasta, pot exista situații (neacoperite de certificatul de garanție) care să necesite serviciile noastre post-garanție, de refacere a îmbinărilor și stabilizare. Acestea se efectuează contra cost, în funcție de specificul situației.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați termenii și condițiile de garanție.